vineri, 5 iulie 2019

CUPA LUNA ŞES – VITEZA PE TRASEU MONTAN – 2019

13 iulie 2019
Adresa: DJ 109G de la km 7+900 până la km 11+450 






ACR Sucursala Satu Mare şi CS A-K Rider’s Satu Mare cu sprijinul Primăriei Negreşti Oaş şi al Consiliului Judeţean Satu Mare organizează, sub egida FIA, “CUPA LUNA ŞES – VITEZA PE TRASEU MONTAN – 2019”.

Ajunsă la a 6-a ediție, competiția contează ca prima etapa din Campionatul Internaţional ACR de VTM.
Raliul va avea loc sâmbătă, 13 iulie 2019, pe drumul judeţean DJ 109G de la km 7+900 până la km 11+450 (ruta Luna-Șes) adică pe ”Micul Transfăgărășan” al Oașului, așa cum e considerată locația de către organizatori.
”De azi (n.r. ieri) au început înscrierile, am finalizat și regulamentul de concurs iar de joia viitoare vom urca la Luna Șes pentru a pune la punct detaliile legate de traseu și de buna organizare. Așteptăm cel puțin 30 de piloți la start și sperăm că va fi o ediție reușită” ne-a spus directorul ACR Satu Mare, David Seletye.
Prima ediţie a acestui eveniment sportiv şi cultural a fost o revenire după 15 ani a competiţiei istorice Viteza pe Traseu Montan (VTM) în Judeţul Satu Mare organizate ani la rând la Huta Certeze -Sâmbra Oilor. Întrucât acea primă ediţie a fost un real succes, iar condiţiile actuale definesc în continuare o SUPERIORITATE NETA în favoarea zonei “Luna Şes – Negreşti Oaş”, concursul și a propus și a reușit să repună Judeţul Satu Mare pe harta motorsportului naţional cu caracter permanent.
Competiţia a fost inclusă în calendarul Campionatului Internaţional ACR de Viteză pe Traseu Montan 2018 ca prima etapă şi se adresează piloţilor debutanţi şi avansaţi, toţi licentiaţi, care vor concura doar cu maşini (autoturisme) pregătite.
Așadar, iubitorii sporturilor cu motor sunt așteptați sâmbăta viitoare, 13 iulie, pe superbul traseu de la Luna Șes la un nou spectacol oferit de piloții înscriși în competiție.

Cu prilejul compeţiei sportive, drumul de la Luna Şes va fi închis circulaţiei sâmbătă, 13 iulie 2019, în intervalul orar 08:00 – 18:00.
Programul competiţiei:
Ora 08:00 Închiderea circulaţiei
Ora 10:30 Recunoaşteri
Ora 12:30 Liber urcare public
Ora 14:30 Manşa I de concurs
Ora 16:20 Manșa II de concurs
Ora 18:00 Festivitate de premiere

Competiţia este organizată de Clubul Sportiv Rider’s Satu Mare, ACR filiala Satu Mare, Consiliul Județean şi Primăria Negrești-Oaș.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu