Miercuri, 6 noiembrie 2019 la 20:00 - 21:30
Adresa: CASA DE CULTURA A SINDICATELOR, B-dul Transilvania, nr. 3, Satu Mare
Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori români, revine pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare.
Spectacolul extraordinar ”Florin Piersic…Pur și simplu” va avea loc miercuri, 6 noiembrie, începând cu ora 20:00.
Preț de două ore, marele maestru al teatrului va spune povești în românește, va depăna amintiri din cariera sa impresionantă, vă va face să râdeți cu lacrimi și va cânta melodii compuse special pentru el de către Dan Iagnov. Florin Piersic este ca o enciclopedie. Răspunde la orice întrebare cu o sinceritate debordantă şi nu se ascunde în spatele cuvintelor. E deschis, cald, emoţionează prin cuvintele bine alese, creează bună dispoziţie printr-un umor natural. Florin Piersic nu este un artist modest.
„Spectacolul meu înseamnă poezie, înseamnă o istorie a teatrului în care, alături de mine, îi pomenesc celor prezenţi pe unii dintre cei mai mari artişti ai acestei ţări. Vin în faţa publicului cu dorinţa de a-l sensibiliza, de a transmite un mesaj de frumos, de bucurie, de speranţă şi, dacă până la sfârşitul celor aproape două ore văd zâmbetul pe faţa lor sau lacrima în colţul ochilor, înseamnă că mi-am atins scopul” a declarat Florin Piersic despre spectacol.
Biletele vor fi disponibile curând online, pe iabilet.ro și offline, la Casieria Casei de Cultură.
RSVP: 0752.806.143
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu