duminică, 22 septembrie 2019

Ziua Recoltei

Vineri 4 octombrie 2019
Adresa: Piața Agroalimentară Tășnad



Primăria Orașului Tășnad, Consiliul Local al Orașului Tășnad, Casa de Cultură Tășnad și Piața Agroalimentară Tășnad organizează vineri, 4 octombrie 2019 o nouă ediție a Zilei Recoltei.
Evenimentul va fi găzduit de Piața Agroalimentară Tășnad, în cadrul pieței săptămânale.
Sunt așteptați să participe producători locali și din localitățile învecinate. Aceștia expun produse agricole, alimentare, legume, fructe, flori, precum și animale.
Cu ocazia uneia din edițiile precedente, primarul Grieb Csaba declara că “Sunt mulţi producători prezenţi la acest eveniment, şi din ceea ce am văzut la tarabele acestora, există o abundenţă de produse ecologice şi tradiţionale din Tăşnad şi împrejurimi. Îmi doresc ca tășnădenii să cumpere aceste produse”.
Primăria Tășnad organizează această Zi a Recoltei pentru a încuraja producţia românească şi pentru a stimula producătorii din zonă.
De la un an la altul, la Ziua Recoltei participă din ce în ce mai mulți producători. Este ocazie pentru ei de a se mândri cu roadele muncii lor, în același timp au ocazia să le valorifice cumpărătorilor veniți în număr mare să-și facă aprovizionarea de toamnă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu