sâmbătă, 26 octombrie 2019

Eterna reîntoarcere

Marti 29 octombrie de la ora 19:00
Adresa: TEATRU DE NORD (SALA STUDIO), str. Horea, nr. 3-5, Satu Mare





Gustav dispare fără urmă în timpul unei excursii la schi, cu clasa. Este nevoie de săptămâni de incertitudine și speranță până când părinții mărturisesc: Gustav nu se va mai întoarce. Încet viața își reia cursul normal, dar într-o zi cineva bate la ușă...

„Dramaturgul norvegian nu dezminte tradiţia de analiză psihologică moştenită de la ilustrul Ibsen, dar o face cu mijloacele teatrului modern: un text scurt, dens, cu replici scurte care dansează uneori ca într-o bătălie hip-hop, personaje care se explică direct publicului şi un crescendo emoţional care sfârşeşte în exasperare dospită până la derizoriu. Şi atunci vine eliberarea.
Într-un decor pe cât de simplu în spaţiul de joc pe atât de complex în seria de rame de pe margini, simbol al felului în care mintea încearcă să îşi explice lucrurile prin concepte deja cunoscute, drama psihologică a unui cuplu care se chinuie să treacă peste moartea prematură a fiului adolescent are în Ciprian Vultur şi Alina Negrău doi interpreţi cu experienţa necesară, în actorie şi în viaţă, pentru a o trăi exemplar.” Vasile Andreica

Spectacol ales în abonamente.
Preț bilet: 20 lei
Informații și bilete: Agenția teatrală, str. Horea nr. 6; telefon: 0261712106

ETERNA REÎNTOARCERE de Fredrik Brattberg
Traducere de Ioan Ardelean, cu sprijinul Norske Dramatikeres Forbund (Asociaţia dramaturgilor norvegieni)
Corectură: Eugenia Pop
Scenografia: Cristian Gătina
Muzica: Cornel Sorian
Regia: Ioan Ardelean
Distribuția:
Mama - Alina Negrău
Tata - Ciprian Vultur
Gustav - Andrei Gîjulete

www.teatruldenord.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu