Adresa: GALERIA DE ARTE A CENTRULUI DE CREATIE , Satu Mare
În organizarea Penitenciarului Satu Mare și a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare se realizează în perioada 20-28 mai în Galeria de Arte a Centrului de Creație, expoziția interpenitenciară - „CULORI PRINTRE GRATII”.
Evenimentul de vernisare a expoziției va avea loc în data de 20 mai, începând cu ora 14:00.
Penitenciarul Satu Mare a fost sprijinit în vederea realizării acestei expoziții prin trimiterea de lucrări artistice, respectiv picturi pe pânză în ulei și tablouri realizate prin tehnica quilling, de penitenciarele din zona de nord vest, respectiv Oradea, Gherla și Baia Mare.
În cadrul acestei expoziții va participa și un deținut din Penitenciarul Satu Mare care va susține un concert de muzică clasică la pian.
Unul dintre principalele obiective ale activități este promovarea în comunitate a unei imagini pozitive a sistemului penitenciar, precum și a problematicii reintegrării sociale.
Scopul acestor activități vizează încurajarea afirmării persoanelor private de libertate în domeniul creației artistice prin includerea acestora în activități valorizatoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu